Întinzi uşor mâna, cu palma deschisă, ţinând câteva grăunţe în ea... Eziţi puţin, dar încurajările instructorului îţi dau un ultim impuls de care mai aveai nevoie. De palma ta uşor tremurândă, se apropie un bot lung, maro, care începe să mănânce în grabă grăunţele. Ce senzaţie ciudată...buzele lui aspre şi călduroase îţi gâdilă palma într-un mod atât de bizar...

    Începi să îl priveşti şi primul lucru care te fascinează este privirea lui extrem de caldă şi blândă... Rămâi preţ de câteva secunde înmărmurit, captiv în privirea lui, momente în care simţi că efectiv comunici cu calul, orice cuvânt fiind de prisos.

    Grăunţele pe care i le-ai oferit calului sunt un fel de a-i cere voie, simbolic, să te primească lângă el... Un prim pas spre a-i câştiga simpatia, prietenia chiar.. Dar calul e calm în continuare...prea calm parcă, imperturbabil în liniştea şi profunzimea fiinţei sale.

    Instructorul te bate uşor pe umăr, semn că e timpul pentru prima lecţie de echitaţie.

    Te simţi puţin mai încrezător după ce ai cunoscut calul, după ce ai simţit liniştea acestuia pătrunzând-ţi sufletul... Dar imediat ce te afli lângă statura lui impresionantă, te simţi mic, vulnerabil, nesigur pe tine, pe forţele tale și toate noţiunile teoretice pe care le-ai memorat despre călărit. Aproape că îţi vine să te întorci în maşină, dar, la urma urmei, eşti exact unde îţi doreai de atât timp să fii.

    Instructorul îţi aminteşte câteva noţiuni de bază despre urcarea pe cal, postura în şea, mânuirea frâului, după care îţi arată scăriţa pe care va trebui să pui primul picior. Dar tu ştii toată teoria pe dinafară, aproape că nici nu îl mai auzi pe instructor vorbind...

    Instinctual, înfigi piciorul stâng în scăriţă şi cu un avânt puternic, urci pe cal. Nu mai ai răbdare şi struneşti calul. Acesta te ascultă întocmai şi pleacă de pe loc. Păşeşte calm, liniştit, privind undeva în zare. Îi simţi fiecare muşchi zvâcnind uşor sub încordarea picioarelor tale.

    După o vreme, îţi îndrepţi atenţia către peisajul din jur...copaci, iarbă, cer albastru, nori... Şi totuşi o parte din atenţia ta încă mai este la calul cuminte care te poartă pe spatele său cu atâta bunăvoinţă. Simţi un puternic sentiment de recunoştinţă pentru prietenia atât de sinceră a animalului, pentru blândeţea lui, sufletul său curat și pentru înţelepciunea lui...

    Eşti doar tu şi calul, îndreptându-vă fără griji şi fără grabă către o pajişte verde, undeva în depărtare...