Despre colecționarea de monede, pe scurt…

 

   Colecționarea de monede, sau numismatica, reprezintă un hobby ușor de început și de aprofundat de către orice pasionat. Frumusețea acestui hobby constă în urmărirea istoriei din spatele fiecărei monede în parte, în studierea aspectului unic al acestora, în căutarea intensă și apoi achiziționarea monedelor rare, în cunoașterea și interacționarea cu alți pasionați și nu numai.

   Este bine cunoscut faptul că valoarea financiară a colecțiilor de monede depinde de mulți factori, printre care perioada istorică și locul geografic de circulație, raritatea acestora, aspectul fizic și materialul din care sunt confecționate. Fiecare pasionat poate decide cât de mult timp și capital dorește să investească în propria colecție, precum și asupra căror tipuri de monede își va concentra atenția.

   Acest hobby poate fi început încă de la vârste fragede și bugete minime, când copilul începe să strângă cât mai multe monede de valoare minimă aflate în circulație la momentul respectiv intr-un cufăr. Poate găsi astfel de „bani mărunți” la rude, prieteni, magazinele mici din apropiere sau chiar în supermarket-uri. Tânărul colecționar de obicei nu clasifică monedele după diverse criterii, el ținându-le pe toate îngrămădite în cufărul preferat.

   Adolescentul care dispune de mai mult capital și de o pasiune mai rafinată pentru numismatică, începe să clasifice monedele, să fie interesat de o anumită epocă, de modele puțin mai scumpe și ușor de procurat și de schimburi cu alți pasionați. Protejează fiecare monedă colecționată intr-un mic plic de hârtie sau in albume speciale cu mici buzunare pentru monede. De asemeni mai investește în lupe și cărți despre istoria și valoarea diferitelor monede. Pe măsura diversificării colecției, adolescentul poate ține un inventar al monedelor.

    Adultul, deja împătimit al hobby-ului, dispune de capital și interes considerabil, investind mai mult timp și atenție colecției de monede. El începe să fie interesat de monede rare și greu de procurat, își diversifică considerabil colecția și modul de inventariere a monedelor. De asemeni ajunge să cunoască în detaliu cât mai multe aspecte despre obiectele colecționate, fiind conștient de valoarea monetară în continuă creștete a acestora.

    Împărțirea după criteriul vârstei a colecționarilor este doar orientativă, ajutând persoanele interesate de începerea unei astfel de colecții să înțeleagă nivelurile de implicare în dezvoltarea acestui hobby.

   

   De ce să colecționăm monede?

    Printre motivele pentru care un pasionat începe o colecție de monede se pot enumera: - aprecierea design-ului monedei pentru valoarea artistică; - pasiunea pentru istorie, pentru vechimea monedelor care poartă încă parfumul erelor trecute; - valoarea monetară obținută în urma vânzării colecției este un aspect apreciat de mulți colecționari; - aprecierea rarității modelului și a metalelor prețioase din care sunt confecționate monedele; - datorită valorii sentimentale și a amintirilor legate de efortul obținerii monedelor din colecție.

   

   Cum să clasificăm monedele din colecție?

   Câteva criterii ajutătoare ar putea fi:

    - după țara de proveniență și circulație. Pentru început este mai ușoară colecționarea monedelor din țara noastră natală, iar pe măsura căpătării experienței, ne putem îndrepta atenția către monedele altei țări. Colecționarea monedelor unei anumite țări ne ajută să cunoaștem istoria și cultura acesteia, lărgindu-ne aria de cunoștințe generale.

    - după perioada istorică. Unii colecționari pot prefera monedele antice, preistorice, din evul mediu, din perioada renascentistă, interbelică etc.

    - după metalul de confecționare (aur, argint, cupru, etc.)

   Câteva aspecte importante care pot diferenția din punct de vedere financiar două monede aparent identice:

    - calitatea gravurii de pe monede și ușurința cu care se pot descifra înscrisurile și micile detalii grafice;

    - gradul de uzură și aspectul cât mai intact al monedei;

    - culoarea ușor patinată, spre arămiu sau albastru (în cazul monedelor de argint), obținută o dată cu trecerea timpului, care poate scoate mai bine în evidență detaliile monedei. Aceste nuanțe indică de cele mai multe ori autenticitatea monedelor antice.

   

Înapoi la pagina principala