Privită „din afară”, prin ochii unui necunoscător, colecţionarea de monede poate părea, în primă fază, complet lipsită de importanţă... Adică, la urma urmei, nu sunt decât bucăţi vechi de metal, vechi forme economice de schimb, aparţinând unor vremuri de mult apuse.

   Însă ce nu înţeleg aceştia e că un colecţionar adevărat vede, în spatele simplelor bucăţi de metal, o întreagă poveste, frânturi vii, palpabile, de istorie, mărturii ale vremurilor antice, ale civilizaţiei, ale culturii... Doar gândul că monedele respective au trecut prin mâinile a zeci, sute, poate mii de oameni din veacurile trecute, îţi dă fiori pe şira spinării.

   Bătrâna bucată de metal, roasă de vreme, poartă cu sine o poveste când veselă, când tristă, a unor timpuri vechi, zbuciumate, păstrând însă aceeaşi demnitate specifică inscripţiilor şi gravurilor care o înnobilează.

   De fapt, e aproape o lecţie de viaţă felul în care moneda a rezistat, cu demnitate, în faţa timpului, privind cu detaşare freamătul continuu, dramele, suferinţele, dorinţele şi aspiraţiile fiecărei generaţii în parte. Ea pare să ştie că totul este trecător şi la urma urmei, lipsit de importanţa pe care omul, în căutarea zadarnică a fericirii, o atribuie, persoanelor sau circumstanţelor din viaţa sa.

   Uni colecţionar de monede nu-i pasă de valoarea materială a micilor bucăţi antice de metal, căci încărcătura emoţională, valoarea istorică şi culturală a acestora, îi cuceresc inima, îi învăluie sufletul. Colecţionarul simte că protejează monedele îngrijindu-le, clasificându-le şi păstrându-le cu grijă pentru generaţiile următoare, permiţând astfel şi altor viitori colecţionari, poate nenăscuţi încă, să simtă emoţia contactului direct cu istoria.

   E fascinant să ştii că în albumul din biblioteca ta se odihnesc monede vechi de câteva secole, mici bucăţi rotunjite care au încremenit, în metalul lor rece, scene, tablouri vii ale trecutului, vremuri de glorie sau decădere ale unei ere apuse, poveşti pe care le vor duce tăcute mai departe, ani şi ani la rând.