Rețetă cocktail „Brandy Alexander”
• Ingrediente:
45 ml cognac \ brandy
30 ml creme de cacao
30 ml frișcă subțire (frișca se subțiază cu lapte, aceste 2 ingrediente amestecându-se în proporții egale)
1\4 linguriță de nucșoară măcinată
• Preparare „Brandy Alexander”:
Într-un shaker plin pe jumătate cu cuburi de gheață, se adaugă cantitățile de brandy, creme de cacao și frișcă subțire. Se agită puternic și apoi băutura se strecoară, turnându-se într-un pahar de cocktail. La final se pudrează cu nucșoară.
Rețetă cocktail „Bloody Mary”
• Ingrediente:
30 ml vodka „Smirnoff nr 21”
90 ml suc de tomate
12 ml sos picant roșu (red hot sauce)
12 ml sos picant verde (green hot sauce)
6 ml sos Worcestershire
15 ml suc de lămâie
1 vârf de cuțit de piper
1 vârf de cuțit de sare
1 crenguță de țelină
• Preparare „Bloody Mary” :
Într-un pahar înalt (350ml) se adaugă în ordine vodka Smirnoff, sucul de tomate, sosurile picante, sucul de lămâie, sarea și piperul. Compoziția se toarnă într-un pahar gol, aflat la îndemână. Băutura se amestecă turnând conținutul dintr-un pahar într-altul. După amestec, cocktailul se trece prin sită și se toarnă în paharul final de prezentare, cu crenguța de țelină așezată ușor pe muchia paharului.
Rețetă cocktail „Black Russian”
• Ingrediente:
20 ml liqueur de cafea
45 ml vodka
• Preparare „Black Russian”:
Ingredientele se toarnă peste cuburile de gheață dintr-un pahar de cocktail, iar băutura poate fi servită.
Rețetă cocktail „Blue Hawaiian”
• Ingrediente:
30 ml rom light
o cireașă
60 ml suc de ananas
30 ml liqueur Blue Curacao
30 ml cremă de nucă de cocos
1 felie ananas
• Preparare „Blue Hawaiian”:
Romul light, blue curacao, sucul de ananas și crema de nucă de cocos se amestecă, alături de o ceașcă de gheață, într-un blender electric la viteză mare. Conținutul se toarnă într-un pahar înalt (350 ml), iar cocktailul astfel obținut se decorează cu felia de ananas și cireașa.
Rețetă cocktail „Cosmopolitan”
• Ingrediente:
30 ml de vodka
15 ml triplu-sec
15 ml suc de lime „ Rose’s ”
15 ml suc concentrat de afine
• Preparare „Cosmopolitan”:
Vodka, triplu-sec, sucul de lime și concentratul de afine se toarnă într-un shaker cu gheață și se agită puternic. Amestecul se strecoară apoi de gheață, se toarnă într-un pahar „martini” și se decorează cu o felie de lime înfiptă în marginea paharului.
Rețetă cocktail „Cuba Libre”
• Ingrediente:
60 ml rom light
Sucul unei jumătăți de lime
Coca Cola
• Preparare „Cuba Libre”:
Sucul de lime se toarnă într-un pahar înalt (350 ml), peste cuburile de gheață. Se adaugă romul și apoi se umple paharul cu Cola. Băutura se amestecă ușor cu o linguriță și se servește.
Rețetă cocktail „Kamikaze”
• Ingrediente:
30 ml vodka „Smirnoff no. 21”
6 ml triplu sec (puțin peste o linguriță)
o linguriță zeamă de lime (aprox 5ml)
• Preparare „Kamikaze”:
Se amestecă ingredientele în shaker cu puțină gheață, se agită puternic, se strecoară și se toarnă băutura finală într-un pahar mic de tip shot (shot glass).
Rețetă cocktail „Lemon Drop”
• Ingrediente:
15 ml vodka (15ml=3 lingurițe)
15 ml zeamă de lămâie
1 cub zahăr
• Preparare „Lemon Drop”:
Se unge gura paharului cu o felie de lămâie și se pudrează zahăr, apoi se adaugă în pahar cubul de zahăr. Vodka și zeama de lămâie se agită puternic în shaker, până când gheața din shaker se topește complet în băutură. Conținutul astfel obținut se toarnă în paharul final, peste cubul de zahăr și se servește.
Rețetă cocktail „Long Island Iced Tea”
• Ingrediente:
o parte vodka – de ex 40ml
o parte „Tequilla 1800” (40ml)
o parte rom (40ml)
o parte gin (40ml)
o parte triplu sec (40ml)
o parte și jumătate „sweet and sour mix” (limonadă) (60ml)
• Preparare „Long Island Iced Tea”:
Se toarnă ingredientele într-un pahar înalt (400ml), cu gheață, în ordinea prezentată mai sus, se agită puternic în shaker preț de câteva secunde și apoi se toarnă rapid în paharul de servire.
Este important să se păstreze acidul băuturii.
Se ornează paharul la final cu o felie de lămâie.
Rețetă cocktail „Mai Tai”
• Ingrediente:
30 ml rom light
15 ml creme de almond (migdale)
15 ml triplu sec
limonadă (sweet and sour)
suc de ananas
15 ml rom dark Myer’s
• Preparare „Mai Tai”:
Romul light, crema de migdale și triplu sec se toarnă, în această ordine, într-un pahar înalt de 400 ml. Se adaugă părți egale de limondă și suc de ananas până paharul aproape se umple. Se adaugă la final romul dark, un pai mai gros și se servește.
Rețetă cocktail „Martini”
• Ingrediente:
45 ml gin
15 ml vermut sec
• Preparare „Martini”:
Se amestecă băuturile ușor în shaker împreună cu puțină gheață și se strecoară apoi amestecul într-un pahar clasic de Martini, răcit în prealabil în frigider.
Se adaugă la final o măslină în pahar sau se ornează paharul cu o felie de lămâie în spirală.
Rețetă cocktail „Mojito”
• Ingrediente:
37,5 ml rom condimentat „Captain Morgan Original spiced rum”
12 frunze de mentă
1 lingură zahăr
15 ml zeamă de lime
30 ml sifon
• Preparare „Mojito”:
Frunzele de mentă se așează pe fundul paharului, se adaugă gheață pisată și se toarnă apoi romul, zahărul și zeama de lime. Cu vârful plat al lingurinței sau cu un pistil se pisează ușor frunzele de mentă din pahar. Se adaugă sifon și se ornează la final cu o frunză de mentă.
Rețetă cocktail „Pina Colada”
• Ingrediente:
90 ml rom light
3 linguri cremă de nucă de cocos
3 linguri nucă de cocos pisată
• Preparare „Pina Colada”:
Toate ingredientele se amestecă în blenderul electric împreună cu 2 cești de gheață pisată. La viteză mare se amestecă conținutul preț de câteva secunde.
Cocktailul se strecoară și se servește cu paiul, dintr-un pahar înalt (350 ml).
Rețetă cocktail „Seabreeze”
• Ingrediente:
45 ml vodka
120 ml suc de afine
30 ml suc de grapefruit
• Preparare „Seabreeze”:
Vodka se toarnă peste cuburile de gheață dintr-un pahar înalt de 350 ml. Se adaugă apoi sucurile, iar cocktailul final se servește cu o felie de lime pe marginea paharului.
Rețetă cocktail „Sex on the Beach”
• Ingrediente:
45 ml vodka
15 ml Schnapps de piersici
60 ml suc de afine
60 ml suc de portocale
• Preparare „Sex on the Beach”:
Vodka se toarnă peste cuburile de gheață din pahar. Se adaugă apoi Schnapps de piersici. Sucul de afine și cel de portocale se adaugă în cantități egale și se amestecă conținutul paharului cu lingurița.
Rețetă cocktail „Strawberry Daiquiri”
• Ingrediente:
15 ml Schnnapps de căpșuni
30 ml rom light
30 ml zeamă de lime
1 linguriță zahăr pudră
3 căpșuni
• Preparare „Strawberry Daiquiri”:
Băuturile se adaugă în blender, împreună cu gheața, se amestecă băutura și se strecoară. Cocktailul se toarnă în pahar și se ornează la final cu căpșuni.
Rețetă cocktail „Tequila Sunrise”
• Ingrediente:
50 ml de „Tequila 1800”
150 ml suc de portocale
10 ml sirop „Grenadine”
• Preparare „Tequila Sunrise”:
Se toarnă tequila peste gheață, într-un pahar înalt (de 350 ml) și se completează cu suc de portocale. Se amestecă băuturile cu lingurița. Se lasă lingurița în pahar (cu scobitura în jos), înclinată pe diagonală și sprijinită de pereții paharului. (vezi imaginea din pagina ”Ghidul unui barman”)
Siropul Grenadine se toarnă ușor pe spatele linguriței și se prelinge astfel, așezându-se la fundul paharului, într-un strat vizibil separat de restul băuturii. Culorile cocktailului se vor întrepătrunde lent, imitând nuanțele unui răsărit de soare.
Marginea paharului se poate orna cu cireșe sau portocală. Se pot adăuga de asemeni umbreluțe și paie colorate.
Rețetă cocktail „Tom Collins”
• Ingrediente:
60 ml gin
30 ml zeamă de lămâie
1 linguriță de zahăr pudră
90 ml sifon
1 cireșă confiată
1 felie de portocală
• Preparare „Tom Collins”:
Într-un shaker umplut pe jumătate cu cuburi de gheață, se adaugă pe rând ginul, zeama de lămâie și zahărul. Se agită puternic. Amestecul se strecoară și se toarnă într-un pahar înalt (400 ml) umplut ¾ cu cuburi de gheață. Se adaugă apoi sifonul și se ornează cu cireșe și felia de portocală.