Un curs de balet constă în familiarizarea elevilor cu pozițiile de bază și cu mișcările elementare ale acestui dans. O ședință pentru începători durează de obicei o oră și începe cu exerciții de încălzire și întindere la bară.
Pe măsură ce tehnica elevilor se îmbunătățește, se trece la mișcări mai ample, în centrul sălii, precum piruete, sărituri și pași ampli de dans. Terminologia acestor posturi și mișcări este în limba franceză, baletul fiind dezvoltat ca și artă la curtea regelui Louis al XIV – lea, în timpul secolului XVII.
Karen Kain, director artistic la „The National Ballet Canada” , ne explică posturile și mișcările elementare în balet:
Absolut toți dansatorii de balet, fie începători, fie profesioniști, încep ziua de antrenament cu aproximativ 30 de minute de exerciții de încălzire la bară. Bara pentru balet- o balustradă orizontală, fixată de peretele studioului de dans sau susținută de două bare paralele, perpendiculare- ajută dansatorul să-și mențină echilibrul în timpul antrenamentului.
Exercițiile de balet încep și se termină cu executarea uneia dintre pozițiile elementare ale picioarelor: plié, tendu, dégagé, rond de jumbe, frappé, battement și arabesque.
Plié
„Plié la bară” sunt exercițiile introductive ale oricărui curs de balet. În principiu constau în îndoiri ale genunchilor care încălzesc picioarele și glenele, îmbunătățind astfel elasticitatea în mișcări. Exercițiile plié susțin dansatorul în întoarceri, pășire pe vârfuri și sărituri de aterizare.
Tendu
Exercițiile de tip „Tendu” sunt întinderi ale piciorului și ale labei care lungesc și fortifică mușchii piciorului și ai trunchiului. Acestea se execută în față, în lateral și în spate, măturând ușor podeaua cu piciorul îndoit din genunchi sau complet întins. Extensiile piciorului pot fi mai lente sau mai rapide, putând fi combinate și cu alte mișcări.
Dégagé
În acest tip de exercițiu, piciorul de asemeni se extinde în față, în lateral, sau în spate, măturând ușor podeaua, însă în momentul întinderii complete, se ridică piciorul de pe podea în mișcări repetate.
Rond de jambe
Având un picior întins în față, la aproximativ 30 de grade, degetul mare al piciorului schițează pe podea un semicerc în jurul corpului, din față către spate, până în dreptul călcâiului piciorului de sprijin
Frappé
Exercițiile de tip „Frappé” pregătesc piciorul pentru salturi. Sprijinindu-se cu o mână de bară, dansatorul se îndoaie și ridică un picior până ce atinge glezna celuilalt picior de sprijin. De la genunchi în jos, piciorul ridicat zvâcnește puternic într-o întindere în lateral.
Petit battement
Acest exercițiu pregătește picioarele pentru pași mai complecși și mișcări elaborate. Călcâiul atinge inițial glezna celuilalt și se execută mișcări rapide ale gambei de extensie și întindere din genunchi. Exercițiul devine mai dificil atunci când dansatorul se ridică pe piciorul de sprijin.
Grand battement
După cum îi spune și denumirea, acest tip de exercițiu constă în întinderi înalte ale piciorului. Fără a mișca partea superioară a corpului, dansatorul aruncă cu putere piciorul în aer, în față, în lateral sau în spate, revenind în poziție „Tendu”. Aceste mișcări necesită o coordonare impecabilă a mișcării piciorului și slăbește în timp articulațiile șoldurilor, crescând astfel flexibilitatea membrelor inferioare ale corpului.
Arabesque
La final exercițiilor de încălzire la bară, dansatorii își testează echilibrul ridicându-se pe vârful picioarelor fără ajutorul barei. Cea mai des întâlnită metodă de a testa și îmbunătăți echilibrul dansatorului este postura „Arabesque”, în care se întinde un picior în spate sprijinindu-l de podea sau ridicându-l în aer până la 90 de grade sau chiar mai sus.
Greutatea corpului este susținută doar de piciorul de sprijin.
Întotdeauna exercițiile la bară preced exercițiile din centrul sălii, însă unele mișcări ale picioarelor executate la bară pot fi practicate și fără sprijin, fiind incluse astfel în rutina lucrului în centru. Exervițiile de bază introduse în lucrul la centrul sălii sunt sunt plié, tendu și fondu.
Mișcările executate în centru sunt mai complexe și includ piruete, exerciții adage și allegro.
Adage
Exercițiile „Adage” presupun mișcări fine, ușoare, „lirice”, care îmbinate, dau fluiditate și continuitate pașilor și schemelor de dans. Balerinul își dezvoltă astfel grația și eleganța întregului trup.
Allegro
După cum îi spune numele, secvența „Allegro” presupune mișcări rapide și vioaie, de obicei realizate prin pași săltați și sărituri ample, în care picioarele și vârfurile sunt complet întinse. Se obține astfel o postură alungită, elegantă și rigidă a trupului, în timpul săriturii. Fiecare salt începe și se termină cu un plié, poziție care previne accidentările și asigură forța necesară saltului în înălțime.
Pirouette
Numele „Pirouette” acoperă multe tipuri de mișcări de rotire a trupului pe un picior de sprijin. În timpul unei rotații complete (360 de grade), dansatorul fixează cu privirea un singur punct fix în spațiu, această tehnică împiedicându-l să amețească.
Grand pirouette
Grand pirouette constă într-o serie de rotații consecutive la 360 de grade, numite fouettés. La fiecare rotație, dansatorul se ridică pe vârful piciorului de sprijin, iar cu celălalt își face avânt, zvâcnindu-l scurt din genunchi.